|
Date generale |
|
Denumire:
România
Acest nume a fost adoptat în 1862, după fondarea statului-naţiune
prin unirea celor două principate româneşti, Valahia şi Moldova,
în 1859.
Abrevierea internaţională ROU.
Situarea: în sud-estul Europei Centrale, în nordul Peninsulei
Balcanice, pe Dunărea inferioară.
Graniţele
Hotarele României însumează în total 3 149,9 km. Două treimi din
acestea (2 064,4 km) sunt determinate de Dunăre şi de râurile Prut
şi Tisa sau urmează linia ţărmului Mării Negre, în
timp ce o treime (1 085,5 km) reprezintă graniţă terestră.
Apele teritoriale române se întind până la 12 mile marine în largul
Mării Negre.
Vecinătăţi
România se învecinează cu cinci state, cel de-al şaselea vecin
fiind Marea Neagră. La NE şi E are graniţă cu Republica
Moldova (681,3 km), la N şi E cu Ucraina (649,4 km), la SE cu Marea
Neagră (193,5 km), la S cu Bulgaria (631,3 km), la SV cu Serbia (546,4 km)
şi la V cu Ungaria (448,0 km).
Suprafaţa
Este de 238 391 kmp, comparabilă cu cea a Marii Britanii, ceea ce
situează România pe locul 80 în lume şi pe locul 13 în Europa ca
mărime.
România are o formă ovală, întinzându-se pe 735 km de la vest la est
şi pe 530 km de la nord la sud.
Distribuţia suprafeţei: teritoriu arabil (39,2%), păduri (28%),
pajişti şi fâneţe (20,5%), vii şi livezi (2,3%), clădiri,
drumuri şi şosele (4,5%), ape şi iazuri (3,7%), alte zone
(1,8%).
Împărţirea administrativă
Conform articolului 3 din Constituţie, teritoriul României are o
organizare administrativă pe comune, oraşe şi judeţe.
Comuna, unitatea elementară de organizare administrativă, este
formată dintr-unul sau mai multe sate şi este condusă de un
consiliu local şi un primar ales. România are 2 685 de comune însumând 13
285 de sate, respectiv cu o medie de cinci sate pe comună.
Oraşul este unitatea administrativă condusă de un
consiliu local şi un primar ales. Oraşele mai importante pot fi
declarate municipii. România are 263 de oraşe, dintre care 82 sunt
municipii.
Judeţul este unitatea administrativă condusă de un
consiliu judeţean şi un prefect. Consiliul judeţean este ales
pentru a coordona activitatea consiliilor comunale şi
orăşeneşti, având ca scop concentrarea interesului asupra
serviciilor publice de importanţă la nivel judeţean. Guvernul
numeşte un prefect în fiecare judeţ pentru a fi reprezentantul
său local. România are 41 de judeţe plus municipiul-capitală
Bucureşti, care are un statut similar cu acela de judeţ. Un
judeţ are, în medie, o suprafaţă de 5 800 m.p. şi o
populaţie de 500 000 de locuitori.
Capitala
Bucureşti este cel mai important şi cel mai populat oraş al
României, fiind centrul politic, administrativ, economic, al ţării.
Este situat în S-SE României. Oraşul se întinde pe o suprafaţă
de 228 kmp şi are 2 016 000 de locuitori (reprezentând 9% din totalul populaţiei
ţării şi 15% din populaţia urbană), fiind al treilea
oraş ca număr de locuitori din regiune, după Atena şi
Istanbul. Oraşul Bucureşti a fost prima oară menţionat în
1459, ca cetate de scaun a Ţării Româneşti sub domnia lui Vlad
Ţepeş, deşi aşezarea datează încă din secolul al
XIV-lea. Între secolele XVII-XIX, Bucureşti a fost capitala
Ţării Româneşti, iar în 1862 a devenit capitala României.
Oraşe
Din 263 de oraşe, 25 au peste 100 000 de locuitori. Opt dintre ele au
mai mult de 300 000 de locuitori, printre care capitala Bucureşti (peste 2
000 000), Iaşi (350 000), Constanţa (327 000), Braşov (316 000)
şi Craiova (314 000).
Populaţia: 21.680.974 (1 martie 2003; sursa:
Institutul Naţional de Statistică)
Ca populaţiie, România este a 43-a ţară în lume şi a 9-a în
Europa. 55% din populaţie locuieşte în oraşe şi
localităţi şi 45% în zona rurală. Populaţia
masculină reprezintă 48.7% şi cea feminină 51.3% din
totalul locuitorilor.
Naţionalităţi: români 89,5%, unguri (inclusiv secui)
6,6%, rromi (ţigani) 2,5%, alţii 1,4%
Religia: ortodocşi: 86,8%, romano-catolici 4,7%, reformaţi
3,2%, penticostali 1,5%, alţii 3,8%.
Limba oficială: limba română, limbă
maternă pentru 91% din populaţia ţării.
Minorităţile etnice sunt libere să-şi utilizeze limba
maternă în şcoli, administraţie, sistemul juridic, presă,
cultură etc. Limba maghiară este vorbită de cea mai
numeroasă minoritate etnică, iar limba germană de minoritatea
germană (saşi şi şvabi). Principalele limbi străine
care circulă în prezent în România sunt engleza, franceza şi germana.
Moneda naţională
Moneda naţională oficială în România este (din 1867) leul
(leul românesc). Numele (omonim cu denumirea animalului leu) vine de la
Löwentaler (care avea figura unui leu pe revers), monedă de argint
pusă în circulaţie în Olanda începând cu secolul al XVI-lea,
după care a devenit monedă de evaluare. Subdiviziunea leu-ului
este ban-ul, 1 leu = 100 de bani. Începând cu 1991, inflaţia a scos
practic din uz această subdiviziune a leului. Convertibilitatea
internă a leului a fost introdusă în noiembrie 1991. Rata de schimb
pentru leu este variabilă. Actuala liberalizare monetară a intrat în
vigoare din februarie 1998. Orice cetăţean român este liber să
efectueze tranzacţii valutare pentru orice sume de bani.
La 1 iulie 2005 a fost introdus în circulaţie leul nou,
obţinut prin tăierea a patru zerouri din coada leului vechi (1 leu
nou = 10.000 lei vechi). De asemenea, a fost reintrodusă subdiviziunea
leului - banul. Există monede de 1, 5, 10 şi 50 bani
şi bancnote de 1, 5, 10, 50, 100 şi 500 de lei.
Ziua naţională
În 1990, 1 decembrie a fost proclamată ziua naţională.
Această zi reprezintă aniversarea Marii Unirii de la Alba Iulia,
din 1918, când s-a votat unirea Transilvaniei cu România, moment care
marchează unirea tuturor românilor într-un singur stat şi realizarea
unităţii statului-naţiune român.
Sărbători legale
1 şi 2 ianuarie (Anul Nou), a doua zi de Paşte, 1 mai, 1
decembrie - Ziua naţională, şi 25 şi 26 decembrie
(Crăciunul) .
Ora oficială
Ora Est Europeană (GMT + 2 ore). Din 1979, fusul orar de vară
(GMT + 3 ore) se aplică începând cu ultima duminică a lunii martie
până în ultima duminică a lunii octombrie. România are acelaşi
fus orar ca şi Republica Moldova, Finlanda, Grecia, Israel, Egipt şi
Republica Sud Africană.
Forma de guvernământ: republică;
Statut: membră NATO; membra în Uniunea Europeană
Preşedintele României: Traian
Băsescu
Preşedintele este ales prin vot universal, poate deţine cel mult
două mandate de 5 ani, este comandantul suprem al forţelor
armate.
Puterea legislativă: Parlamentul
României ales prin vot universal pe o perioadă de patru ani (485 de membri
în legislatura 2000-2004) este bicameral: Senatul României (140 de
membri), Camera Deputaţilor (345 de membri).
Preşedintele Senatului României:
Nicolae Văcăroiu
Preşedintele Camerei
Deputaţilor: Bogdan Olteanu
Puterea executivă: Guvernul României, condus de un
prim ministru numit de Preşedintele ţării şi supus
Parlamentului prin jurământ şi în faţa căruia
răspunde.
Prim-ministru: Călin Popescu-Tăriceanu
Ministru de stat pentru coordonarea
activităţilor din domeniile culturii, învăţământului
şi integrării europene -
Ministrul Afacerilor externe - Lazăr Comănescu
Ministrul Economiei şi Finanţelor
- Varujan Vosganian
Ministrul Justiţiei
- Cătălin Marian Predoiu
Ministrul Internelor şi Reformei
Administrative - Cristian David
Ministrul Apărării - Teodor Meleşcanu
Ministrul Transporturilor -
Ludovic Orban
Ministrul Educaţiei, Cercetării
şi Tineretului - Cristian Adomniţei
Ministrul Muncii, Familiei şi
Egalităţii de şanse - Paul
Păcuraru
Ministru pentru Întreprinderi mici
şi mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii liberale -
Ovidiu Silaghi
Ministrul Agriculturii şi
Dezvoltării rurale - Dacian Cioloş
Ministrul Sănătăţii
publice - Eugen Nicolăescu
Ministrul Dezvoltării,
Lucrărilor publice şi Locuinţelor - Laszlo Borbely
Ministrul Mediului
şi Dezvoltării durabile - Attila
Korodi
Ministrul Culturii şi Cultelor - Adrian
Iorgulescu
Ministrul Comunicaţiilor şi
Tehnologiei Informaţiei - Károly Borbély
Ministru delegat pentru relaţia cu
Parlamentul - Mihai Voicu
Principalele partide politice reprezentate în Parlament:
Coaliţia la putere: Partidul National Liberal şi Uniunea
Democrată a Maghiarilor din România
În opoziţie: Partidul
Social Democrat, Partidul România Mare, Partidul Conservator şi
Partidul Democrat Liberal